Brazi pentru ghiveci

spruce-551663_1920
Daca te-ai decis sa mergi pe ideea cu brazi pentru ghiveci de Craciun, inainte de a-l cumpara, profita de ultimele zile cu temeperaturi pozitive si sapa, in gradina, o groapa adanca. Umple groapa cu un amestec ca smantana groasa de apa cu pamant, acopera groapa cu o panza de sac, iar deasupra pune frunze si crengi pentru ca pamantul sa nu inghete. Protejeaza si pamantul scos din groapa. Indiferent de soi, oricare din acesti brazi de Craciun in ghiveci trebuie replantati cel tarziu in jurul datei de 7-8 ianuarie, daca vrei sa-l salvezi.

La mijlocul lunii decembrie trebuie sa alegi din oferta de brazi de Craciun in ghiveci, pe cel care o sa vina la tine acasa. Ii gasesti la diferite preturi, sunt de diferite soiuri si cu inaltimi variabile. Alege, in functie de locul in care il vei aseza in casa, un brad potrivit ca dimensiune. Locul ales pentru perioada in care o sa stea la tine in casa trebuie sa fie la distanta de sursele de caldura.

Dupa ce l-ai ales din noianul de brazi pentru ghiveci pe cel care merge acasa cu tine, cere toate detaliile legate de replantare, in functie de specie. Afla daca are nevoie de conditii speciale si care este mediul exterior care ii convine (umbra sau lumina), dar si tipul de sol de care ere nevoie. Eventual cumpara pamantul care i se potriveste pentru a-l amesteca cu cel scos din groapa deja pregatita.

Un amanunt important. Unii brazi pentru ghiveci pot ramane in ghiveci pentru urmatorii doi-trei ani, iar de Craciun il poti aduce in casa. Exista timid si la noi firme care aduc si lasa cu chirie brazi in ghiveci pentru Craciun si ii iau inapoi in ianuarie.

Cand il aduci in acasa trebuie sa treaca printr-o perioada de acomodare (oricum cere amanunte daca bradul a fost acomodat la temperaturi ridicate sau nu). Este important sa-l cumperi din mediul exterior, nu din spatii acoperite, pentru ca in acest ultim caz perioada in care poate fi tinut la caldura se scurteaza mult. Pentru toti acesti brazi pentru ghiveci este necesara tranzitia de la frig la caldura din casa. Asta inseamna sa-l tii intr-un loc cu temperaturi pozitive, dar mai mici de 10 grade de la doua-trei zile pana la o saptamana. Pana cand il aduci in casa poate sta in balcon sau in garaj si trebuie udat putin in fiecare zi.

In jurul datei de 23-24 decembrie ii poti pune la locul de onoare. Pe perioada sarbatorilor inceraca ca temperatura in camera sa nu fie mai mare 20 de grade, macar pentru 10 ore din 24. Pune bradul intr-un ghiveci mai mare, evetual pe un strat de pietris pentru ca apa in plus sa se poata scurge. In casa trebuie udat abundent in fiecare zi, dar pe masura dimensiunilor sale. Cei mici au nevoie de 300-400 mililitri de apa pe zi, cei mari chiar si de un litru. Nu lasa pamantul sa se usuce complet si nu folosi ingrasaminte. Pulverizeaza apa pe crengile bradului de doua-trei ori pe zi si aerisiti camerele bine de doua ori pe zi.

In zilele in care bradutul o sa fie vedeta, nu-l incarca cu ornamente, nu folosi becuri (degaja prea multa caldura) si nu-i taia varful. Steluta din varf trebuie prinsa in cazul acestor brazi de Craciun in ghiveci, cu multa atentie pentru ca varful sa nu sufere. Bradul creste din varf!

Bradul nu poate sta in casa mai mult de 10-14 zile. Dupa Craciun trebuie din nou aclimatizat la mediul exterior. Nu-l mai uzi si repeti operatiunea in sens invers.

Plantarea se face intr-o zi calda, cu temperaturi pozitive. Indeparteaza prelata pune bradul in pasta de pamant (nu trebuie sa fie inghetata, ci ca o smantana groasa) si umple golul ramas cu pamant, presand bine pamantul la radacina. Dupa plantare trebuie udat cu generozitate apoi locul din jurul radacinei trebuie bine acoperit cu frunze, crengi, eventual o prelata ca sa nu inghete.Daca alegi solutia cu brazi pentru ghiveci vei face un bine urias si tie si planetei. varianta, brazi pentru ghiveci este o alternativa la sacrificarea brazilor. Dar pentru a-ti atinge cu adevarat scopul, cel mai bine este sa-i cumperi si sa-i aduci acasa undeva la finele lui noiembrie, inceputul lui decembrie, cel mai tarziu cu doua saptamani inainte de Craciun.

 

4 comments on “Brazi pentru ghiveci”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.