Ce folosesti pentru a umple pernele decorative?

Ce folosesti pentru a umple pernele decorative (1)

Pernele decorative sunt obligatorii in orice camera de zi, iar canapea fara perne decorative nu se poate. Colorate, brodate, cu sau fara funde, pernele decorative trebuie sa fie comode, sa nu-si strice forma si sa fie practice. Tu ce folosesti pentru a umple pernele decorative?

Desi denumirea de perne decorative te duce cu gandul ca latura estetica este singura care conteaza, in realitatea acestea au si o functie practica pentru ca deseori sunt folosite pentru a-ti pune capul sau a sta cat mai confortabil. Pernele decorative trebuie sa fie in egala masura frumoase si functionale.

Forma pe care o au pernele decorative depinde in mod esential de materialele folosite pentru umplerea lor. In plus materialul din interior are efect direct asupra suprafetei acestora. In timp ce pentru pernutele cu forme obisnuite se poate opta pentru orice tip de material, pentru pernutele cu forme deosebite care trebuie sa se mentina ca atare, trebuie sa se foloseasca o umplutura mai dura.

Umplutura din fulgi este una dintre alegeri, dar este cea mai scumpa si mai pretentioasa alegere. Pernele umplute cu fulgi isi strica usor forma, trebuie “batut” des, dar sunt foarte confortabile. Avantajul este ca aranjate isi reiau imediat forma originala.

Poliesterul bobite este potrivit pentru pernele decorative cu forme mai ciudate. Este ieftin, destul de moale. Sunt rezistente, dureaza mult timp, sunt neutre in ceea ce priveste umezeala. Micile bilute care compun umplutura ajuta la mentinerea perfecta a formei pernelor decorative. De asemenea, acest tip de umplutura este hipoalergenic.

Spuma pentru perne este foarte utila si pentru pernele decorative si reprezinta o alegere destul de frecventa mai ales in cadrul pernelor care sunt si decorative si folosite pentru confortul tau. Sunt materiale ieftine, hipoalergenice, dar au dezavantajul ca isi pierd forma ireversibil, in timp.

O alta solutie este lana. Rezistenta, comoda si practica lana este o buna solutie. Avantajele sunt ca aceasta pastreaza mult timp forma pernelor decorative si este ietfina. Cea mai buna este lana netoarsa, bina desfacuta. Dezavantajul este ca se impasleste si ca pernele umplute cu luna trebuie refacute din band in cand, cu aceeasi umplutura, care trebuie din cand in cand “scarmanata”.

Bilele din bambus sunt o solutie inedita si utila mai ales pentru perne de decor pe care nu le folosesti. Sunt fara moarte si isi pastreaza forma.

Tot la capitolul solutii inedite se numara si semintele. Ai de ales intre boabe de fasole si boabe de mazare uscate, dar nici semintele de linte nu sunt de dat la o parte. Trebuie bine spalata si bine uscate inainte de a fi considerate umplutura pentru pernele decorative.

O alta solutie, inedita si cu totul speciala este sa pui in pernele decorative fan uscat. Cel mai bine cel din august care este mai fin, mai moale si mai aromat decat cel din iunie. Evident trebuie bine uscat, iar pernele decorative umplute cu fan raman doar decorative.

Mai poti incerca si varianta de a umple una, doua din pernele decorative cu plante aromate. Levantica, menta, sulfina. O sa-ti parfumeze casa discret si constat pana in vara urmatoare.

Sursa: doityourself.com / Sursa foto: pixabay.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.